Orga de Bazalt din Racoș
Am o cutuma. De cele mai multe ori plec sa vizitez un loc, fără sa mă documentez prea mult. Iar daca cineva imi spune “Am fost acolo..” îl opresc din povestit. Pentru ca vreau sa am prima impresie la fata locului. La fel a fost si la Racoș .
Așa evit așteptările false sau cine știe ce-mi imaginez eu, îmi fac deja o poveste romanțată in minte iar acolo, odată ajunsa sa zic “Meh”. Nu mai bine rămân cu un “wow” vorba lui Owen Wilson, cat de mic?!
Mă gândeam, pe drum către Racoș, “mă duc la o cariera” cat poate sa fie de impresionant. Nici vremea nu prea tine cu mine, n-o sa am cine știe ce lumina. “Meh” era la ordinea zilei.
Si am găsit asta:

“Coloanele de bazalt de la Racoș”
Se numește arie protejata dar sigur n-a mai calcat picior de “tutore” pe acolo de ceva vreme. Cam de când au dispărut si panourile de protecție. Nu spun cu supărare, neapărat, dar cu teama. Cu teama de a nu mai ajunge si alții sa vadă ce înseamnă cu adevărat măreția coloanelor.

Sunt ramase mărturie a activităților vulcanice de peste un milion si jumătate de ani. Si îmi doresc sa rămână mult peste vremea mea, sa își spună povestea următoarelor generații.

Chiar de măsoară 12 metri înălțime, așa de mari îmi par, de parca ar fi o construcție gigant din antichitate. Chiar așa, par ca aduc a templul din Petra. Doar ca ceva mai mic si neprelucrat de mana omului.
Intr-o poza iese sau poate ca nu reiese cat de impresionante sunt. Iți poți da seama doar stand acolo, sa realizezi cat ești de mic pe lângă ele.
Iar sunetul e genial. Sunetul de orga nu se aude, desigur. Doar forma aduce cu impunătoarele instrumente din lăcașurile de cult. In schimb se aude o liniște plăcută. Poate unde, din nou, eram singura persoana prezenta.
Unde se află ?

La Racoș se ajunge super ușor. De pe drumul care duce către Sighișoara, de la Brașov, înainte de Rupea, se iese, in dreapta pe un drum județean. Si mergi aproximativ 10 km in drum drept. Ai ajuns!
In următorul articol am sa va povestesc despre ultimul vulcan al României. Tot in Racoș. Nu plecați prea departe:)
One thought on “Orga de Bazalt din Racoș”