Elisabeta de la munte
Cu o zi de luni înainte de ninsoare am decis să urc sus pe Mădăraș să văd cum ne petrecem zilele libere. Evident nu puteam alege o zi mai bună de plimbare decât una de început de săptămâna. Să fie cu avânt, cu cafea în cana de călătorie și cu pantalonii noi de ski. Chiar dacă nu e încă zăpadă suficientă.
Cabana Elisabeta
Am plecat la plimbare cu prietena mea care m-a întrebat dacă nu vreau un ceai bun. De plante, cu miere alpină și multă Vitamina C naturală. M-a câștigat de fapt, când m-a întrebat dacă nu vreau la plimbare sus pe munte, dar am zis că merg pentru ceaiul miraculos.
In trei sferturi de oră, plecate din Odorhei, am ajuns deja pe drumul principal către Mădăraș și la cel mai nou drum asfaltat am luat-o spre Cabana Elisabeta și Parcul de Animale Sălbatice Ivo.
Pe deal, prin pădure, pe un drum de acces proaspăt turnat nu ne-a fost teamă câtuși de puțin de împotmoleală, cum ne-am fi gândit la vreme ploioasă sau zăpadă.
Pandemia n-a adus doar distanțare. În Mădăraș a reușit chiar opusul, să unească. Drumurile de acces atât către vârful munților Harghita – Mădăraș cât și spre tabăra Elisabeta au fost refăcute. Muntele e gata să primească vizitatori.
Foc de Tabără
Am oprit în parcarea complexului Elisabeta care trece prin schimbări majore, la fel ca noi toți. În anii din urma, aici era o gălăgie de nedescris care trezea pădurea dis de dimineață. Voci de copii de toate vârstele anunțau o tornada de activități care urmau să-i distreze pe tot parcursul vacanței.
Când am coborât din mașină era o liniște profunda, tăiată din când în când de un zgomot de spart de lemne, fâlfâit de aripi și salutul gazdelor. Până să ne prezentăm cum trebuie m-am și strecurat în curtea din spate. Am fost vrăjită pe loc!
Pădurea în schimb de culori și ploaie de frunze te îmbie la ea în cabinet. E ca un doctor bun. Te relaxezi instant și doar o cană de ceai fierbinte poate să mărească încă puțin zâmbetul meu. Sau un foc de tabără.
Chiar daca e 10 dimineața, îmi imaginez cum ar fi să fiu aici la apus. Înfofolita într-o pătura, înainte de a aprinde focul, strânși cu prietenii sau familia pe băncuțele improvizate din trunchi de plop.
Picturi în realitate
Poate că cei mai mici ar fi atrași de zecile de jocuri puse la dispoziție de echipa de la Elisabeta dar, la capitolul indoor, la mine câștiga ferestrele. Fiecare cameră are o vedere specială către fiecare colt al pădurii. Și lucarnele sunt ochiuri către vârfurile cele mai înalte.
Dacă aș fi pictor, așa as vrea să îmi iasă din mâini o serie de peisaje.
Pentru privirea de ansamblu sunt două locuri cheie: terasa restaurantului și foișorul de la etaj. Cumva le-am denumit “vederea către parc” și către munte.
Vederea către parc înseamnă către Parcul de Animale Sălbatice iar cea către munte, spre Mădăraș, la pârtii.
Metamorfoza
Spuneam mai devreme că Elisabeta se transformă. Din destinație de tabără pentru copii în Hostel. Pentru că așteaptă în continuare revenirea grupurilor de copii, nu se schimbă nimic din structură.
Tot camere mari, cu mobilier din lemn, ca de cabană, care să poate aduna până la patru persoane, în condiții sigure corespunzătoare cerințelor de astăzi. Adică ce era înainte o cameră pentru patru persoane, acum este pentru 2, sau maxim 3, incluzând și un copil.
Iar camerele în care ar fi stat o gașcă de copii, acum asigură condiții sigure pentru patru. Dar practic, pot să aleagă toți să stea în patul de sus. Cel puțin mie așa îmi plăcea, să aleg patul de sus. Să văd toate mișcările. Inclusiv de afară.
Ca în orice hostel, sunt și camere cu baie în cameră dar și dușuri comune și totuși separate: pentru fete și băieți. Deci fără baie în cadă cu lumânări și potpourri parfumat. Oricum, după activitățile zilnice, cel mai romantic lucru cred că ar fi focul de tabără sau cina la lumina lunii.
Știu că cea mai buna mâncare este cea făcută la cabana dar, acum, astăzi, dacă vrem să mâncăm, mâncarea se asigură prin catering. Poate la anul, revin și bucătarii în vasta bucătărie. Ca să nu mai spun cât de mare este sala de mese. Am putea pregăti un festin de sărbători și să nu ne întâlnim până la jumătatea mesei.
Ce ce ne ocupăm timpul
Relaxare, citit, mâncat, plimbat pe domeniu, jucat cârti și alte lucruri sunt obișnuite cam oriunde, la munte. Dar 3 lucruri deosebesc Elisabeta de orice alt loc: Plimbarea în Parcul de Animale Sălbatice IVO, traseele prestabilite de drumeții și vârful Mădăraș. Acolo unde se află linia de sosire sau de start a iernii.
Capreolus Capreolus
Cu un telefon în prealabil la ghidul Parcului Ivo, cu o zi înainte, se organizează plimbarea prin campusul imens de 320 de hectare. Nefiind o gradină zoologică, este posibil să nu vedeți foarte aproape animalele. Dar dacă vă treziți cu noaptea în cap sau sunteți pregătiți de vizită la cină, aveți toate șansele să întâlniți nu o căprioară, ci zeci de cerbi și familii de ciute.
Ski pass Mădăraș Harghita
In 2020 n-am făcut nici măcar o coborâre. În timp ce la începutul anului trecut eram sus din primele zile, sper să inclin balanța acum, la sfârșit de an. Oricum urc. Trebuie să văd dacă s-au terminat domurile și când începe sezonul.
Preturile au rămas la fel ca în 2019.
Și apoi, jos la Elisabeta pentru încă o cană cu ceai delicios.
Ce înseamnă toată povestea asta?
Că am aflat de un nou loc de cazare în Harghita, foarte bine poziționat, organizat și cu oameni faini.
Că urmează un nou sezon de iarnă de care să ne bucuram cu toții.
Și că e cazul să ne pregătim de zăpadă!! Pulovere călduroase, pantaloni de ski, bocanci impermeabili și o nouă perspectivă pentru petrecerea timpului liber, sus pe Mădăraș.