Castelul Daniel si fresca din baia matrimoniala
Zic așa: daca pleci din sud cu gânduri de a descoperi Transilvania medievală și ai trecut deja de Brașov cel mai bine e sa îți faci traseul către Sighișoara prin Măieruș. Si mergi mai departe, către Tălișoara.
Știu ca e puțin deviat dar habar n-ai de ce descoperiri poți sa faci!
Pentru mine, faptul ca stau in Odorhei, este un bonus, un fel de a mă afla la mijlocul tuturor traseelor către cetățile medievale, castelele gotice si al renașterii transilvănene. Dar sa revin de unde plecam cu povestea:
Castelul Daniel de la Vârghiș (sau Tălișoara).
Este ușor conac. In ce sens? Nu arata ca un castel propriu zis: n-are un domeniu imens de care sa aparțină un mic sat, nu are fortificație, nu sunt ziduri de apărare si sigur nu are turnuri. Dar este plin de istorie si caracter. Si de oameni primitori.
Castelul a fost ridicat intre anii 1620 si 1680 in Ținutul celor Trei Scaune iar pe parcursul anilor a avut parte de diverse îmbunătățiri si extensii. Chiar si acum, in ultima perioada, proprietarii renovează un alt corp, al domeniului, pentru a putea dispune de posibilități sporite de cazare.
Pentru ca da, este printre putinele castele care au supraviețuit naționalizării, transformării in CAP si anilor de războaie in instanță pentru retrocedare, intr-un stadiu aproape decent pentru a trai in el.
Noii proprietari, ai zilelor noastre, sunt o familie noua, care au dat dovada de mare curaj răspunzând la un anunț de vânzare al unui castel. Este o poveste amuzanta si dramatica totodată, cum au decis sa cumpere un apartament in București dar in același timp au dat peste un anunț care promitea un castel pentru aceeași suma de bani cat valoarea unei locuințe in cartierul Floreasca.
Si uite așa, soții Racz, au devenit castelani in prezent, lucrând in fiecare zi pentru a transforma fostul castel, din sediu CAP, in actual boutique hotel. Si cum spuneam, sunt oameni cu cap, au dat ascultare vorbelor din sat si au răzuit tencuiala pana au găsit frescele ce reprezentau viața familiei Daniel.
Astfel ca, in fiecare din cele 8 camere care sunt in circuit in prezent, exista o bucățica de poveste care se împletește perfect cu celelalte.
Mobilierul este realizat din materiale recuperate si recondiționate de meșteri locali. Fiecare camera are un nume specific: Camera Constantinopol adăpostind fresca ce reprezintă plata tributului către Imperiul Otoman. Camera Secreta, este una dintre cele mai recente descoperiri din Castel. Camera Ținutul Pădurilor are parte de pereți din cărămidă originala expusa si bârne de lemn masiv. Camera Lebedei este considerat apartamentul complet destinat tinerilor căsătoriți. Camera Olasztelek este cea mai rustic amenajata. Camera Contelui Daniel si Camera-boudoir a Contesei au fiecare un farmec aparte.
Iar Camera Poarta Castelului, este cea de la intrarea veche in castel.
In momentul in care noi am ajuns, camerele erau ocupate in totalitate si ne-am decis sa nu deranjam, cu toate ca, v-am spus proprietarii sunt minunați, si am fost invitați sa intram in singura in care încă nu ajunseseră încă la check in. Nu-i bai. Ne întoarcem cu alta ocazie 😀
Ne-am plimbat pe domeniu, am făcut câțiva pași in gradina si ne gândeam sa luam cina la castel dar ulterior am aflat ca, așa e si normal intr-un castel, trebuie sa anunți încă de la micul dejun cu ce dorești sa te delectezi la mesele zilei, întrucât mâncarea se prepara la cerere si poate dura intre 2-3 ore.
Suficient timp cat sa te ții de diversele activități puse la dispoziție de castelani.
In schimb noi am ales sa citim cate ceva in zona de biblioteca/cigar room/salon de ceai.
Fotoliile din jurul șemineului te îmbie la degustare de vinuri, brânzeturi si discuții amicale pe o voce joasa. Recunosc, mai ca îmi venea sa dau la schimb geaca si pantalonii moto pentru o rochiță vaporoasa :p
Dar asta sunt eu, pe voi va las sa descoperiți frumusețea Castelului Daniel, într-o vizita, pe care va încurajez sa nu o ratați!