Rakoczi Bornemissza, o amintire de castel de vânătoare

Reading Time: 4 minutes

Duminica trecuta am decis sa mă dau afara din casa! Ca sa mă țin de cuvânt, nu de alta. Credeți ca e simplu sa te ții de cuvânt? Mai ales când ai o cifra așa de mare înaintea ta? Dar cum altfel sa vizitezi minim 250 de castele si conace pana la sfârșitul anului? Doar in Romania.

Toate stelele aliniate cat sa ajungem la Reghin, sau prima la dreapta după ce intri in Reghin:) Serios, e chiar prima la dreapta si intri pe drumul către Gurghiu si castelul Rakoczi – Bornemissza. Chiar daca pe poarta scrie : Școala Silvica cel mai bine este sa insiști sa intri 🙂

Nimic din ce se vede la intrare nu anunță bijuteriile ce se ascund după poarta. Practic totul este înghețat undeva in anii ’70, cu toate ca se aude forfota iar grădinile sunt inundate de oameni.  Dar fluxul de oameni dispare brusc in timp ce noi suntem uimiți de misteriosul Castel de Vânătoare.

Ignor maldărele de țigla veche depozitate pe la colturile clădirilor si intru in atmosfera romantica indusa de mirosul magnoliilor si a celor doi sfincși care se arata impasibili pe cărarea ce duce la fosta capela. Desigur cu telefonul lipit de mana. Încerc sa înțeleg ceva din tot ansamblul muzeal dar fără mare succes.

Unde odată, ar fi trebui sa fie strălucire si gratie acum sunt crăpături si geamuri sparte dar speranța se vede de la înălțime: acoperișul a fost refăcut.

Clădirile arata de parca si-ar reveni dintr-un doliu imens, de sute de ani. Poate chiar așa si este: tristețea se scurge pe ziduri parca, in urma lui Rudolf, ultimul print al casei de Habsburg. Din ziua in care acesta si-a pus capăt zilelor, parca s-a oprit si ceasul castelului Bornemissza.

Anexele castelului ii dădeau castelului de vânătoare, la mijlocul anilor 1700, o destinație mult mai complexa decât orice alt ansamblu rezidențial: rar întâlnita capela cu plan elipsoidal, o moara de hârtie, o Glăjărie si o manufactura de porțelanuri.

Practic, înaintea intrării in posesia statului, in 1883, domeniul Rakoczi-Bornemissza devenise un centru de manufactura in care erau aduși meșteri sticlari, olari si alți manufacturieri din Boemia, Italia si Austria.

Din păcate, in castel, intrarea nu este permisa. Nici nu cred ca ar inspira pe cineva sa creeze artistic orice tristețea care rezida prin geamurile sparte. Nu exista niciun ghid, sau o scurta descriere istorica, ce-i drept, trăim in era Google si Wikipedia si touchscreen, si poate ca nu e neapărata nevoie.

Dar sincer, as prefera sa existe un istoric, la fata locului. Măcar sa povestească despre sutele de ani de existenta daca nu despre intențiile de restaurare. Care cică ar exista. Si n-ar fi rău deloc. Pentru ca are ce sa ofere turiștilor.

Pana atunci, am luat-o pe urmele localnicilor si ne-am strecurat in gradina interioara care nu este decât un mare parc dendrologic. Logic, nu-i așa? Doar nu degeaba a activat Școala de brigadieri silvici pana in anul 2000 aici.

Din păcate nici parcul nu este super îngrijit (nici măcar de brigadierii vieții care ar fi putut sa facă ceva practica nu s–au ocupat) dar îl ajuta diversitatea: peste 350 de specii rare conservate, 100 de arbori exotici aduși din Americi, Japonia, Australia, un lac, o insula, o grămadă de alei care te poarta in lungul si-n latul parcului, un foișor si multa lume care culege leurda si urzici. Si alte plante de leac! Pe bune.

Cred, sincer, ca n-ar strica sa se taxeze intrarea, ca pe vremuri pentru Ateneu, dai un leu. Măcar ajuta la scuturat praful de pe castelJ Daca tot se mai organizează o data pe an si ziua porților deschise, se mai face un festival, o expoziție, ceva cu vânzare. Nu sunt organizator, doar zic!

Bonus: Poiana Narciselor e la o aruncătura de bat!

(Visited 59 times, 1 visits today)