Seychelles pe foarte scurt
Si eram noi împreuna de nici jumătate de an. Si mă întreabă domnul „unde facem revelionul”. Ca sa fie fără aglomerație, ca sa evitam Valea Prahovei, ca sa fie peste 0 grade, ca e forfota in Europa, ca mai bine am găsi ceva unde e mai cald, ca o insula. Si începem iar cu Europa, si ajungem la Asia si ne întrecem cu gluma la Bora-Bora si iată ca se ivește „ce tare ar fi sa mergem in Seychelles”.
Si acum întrebarea era „cine a mai fost in Seychelles si ce știu despre insule”. N-am auzit vreun răspuns de la prieteni. La dușmani n-am îndrăznit sa atrag atenția 😀 Așa ca am dat cu prietenu’ Google peste super site-ul vieții: Seyvillas.com si sa te ții bine de scaun! Exista preturi normale pentru o destinație de lux. Si oamenii îți dau toate informațiile de care ai putea sa ai nevoie vreodată: cazări pe toate insulele, transferuri intre insule, bilete de avion cu Air Seychelles atât extern cat si intern, îți dau agenți locali care-ti asigura tot confortul necesar.
Paradis. Asta este!
Si cum ziceam agenția ne-a făcut un split pe 3 insule principale, cate 4 nopți cazare pe fiecare din ele si rămâne sa alegem unde ne place mai mult pentru când ne-om întoarce. Pentru ca ne-am întors!
Sosirea in Seychelles este pe insula mare, Mahe, unde rezida cam 90 % din populația statului. Si asta poti sa observi mai ales in zona de nord a insulei, unde se afla stațiunea Beau Vallon care este punctul de atracție (aka Mamaia lor) al petrecăreților.
Din zona de sud însă poți sa iei feribotul sau speedboat-ul pana la Praslin, care este a doua cea mai mare insula si care face legătura cu celelalte mai mici. Zic „poți sa iei” speedboat-ul pentru ca eu nu recomand din cauza răului de mare. Sa ne înțelegem: nu am rău de mare. Dar un speedboat pe valurile oceanului Indian, pe o zi cu furtuna in larg? In nici un caz, prieteni! Este coșmar sa vezi cum se ridica si se coboară botul navei pe cate un val mic, mic de doar 4 metri înălțime. Așa ca recomand, cu căldura, zbor intern, 20 euro in plus fata de speedboat .
Iar odată ajuns pe Praslin poți sa iei ferryboat-ul care face exact 12 minute, pe ceas pana la insula La Digue sau poți închiria diverse bărci pentru transferul intre alte insule mici din apropiere.
La categoria alte insule mici intra aproximativ 110 insule granitice si coraligene, printre care si un atol (Aldabra) înscris in Patrimoniul UNESCO din 1982. Sa tot ai timp si bani sa vezi măcar jumătate într-o viată. N-avem. Așa ca ne mulțumim cu o insula de revizitat J
La Digue este perla care ne-a furat mințile. Are cele mai spectaculoase plaje din lume. Si cei mai relaxați si buni oameni din zona. Evident ca ne-am făcut prieteni pe viată acolo. Dar despre Alvin si Birgit vreau sa scriu intr-un alt articol pentru ca înseamnă foarte mult pentru mine, pentru noi.