Intoarcerea la Loviste

Sunt indragostita, picata in cap, lulea, si cum se mai spune: “head over hills”.  Loviste este un vis. M-am trezit coborand de pe un deal, pe un drum serpuit catre cel mai frumos loc din Croatia. Cum zici ca “hai sa vedem ce-I acolo” nu te gandesti neaparat ca vei gasi o intrare la poarta raiului sau ceva. Parca speram doar sa scapam de statiunile de coasta gen “Mamaia” cu super aglomeratie si “mainile sus in aer” si “bum bum bum cine e cu mine striga…”

Ei bine, am gasit cumva locul in care as vrea sa traiesc, vorba lui Laci, cel putin 6 luni pe an daca as avea un venit minim garantat de univers sau nus’ce business care sa nu-ti dea batai de cap decat iarna.

Risc sa impart parerile ca Moise apele dar: oaza mea de recreere este un sat de pescari! Un sat de pescari impartit intre prezent si ceva ramas in secolul trecut. Povesti cu marinari care au vazut Constata am mai auzit dar e un tatai, batran lup de mare, care, reuseste sa isi aduca aminte de unica lui experienta in Romania, de fiecare data cand ne vinde cel mai bun ulei de masline din lume, cel mai bun vin din sat si cei mai sarati pesti din galaxie. Vorbesc serios, cei mai sarati! Si mergeam zilnic la el.

In sat exista 2 parcuri de rulote care este, fara exceptie, ultra plin din Mai si pana in Septembrie, iar noi stam undeva la mijlocul distantei intre cele doua, la familia Ninei. Sunt apartamente cu minim 2 camere de inchiriat, la niste preturi super decente dar desigur gasesti si vile de pana la 4-5 camere.  Iar in golf acosteaza de la minim 10 ambarcatiuni (veliere in general) pana la 40-45, cam atat am numarat intr-o seara din mijlocul saptamanii.

Toata lumea se invarte in jurul mini portului, de la 3-4 dimineata, cand se pleaca la pescuit, si pana seara pe la 11 jumate cand se inchid konobele din zona unde trag toate barcutele ce insotesc velierele si catamaranele.

 

Sunt cateva lucruri “must do” pentru a fi lovistean: primul este inotul de dimineata. Si cand zic dimineata: 6, 6:30 este ora la care cei ce traiesc in Loviste fac prima baie in mare. Este divin, apa este ca un lac, poti sa faci surfpaddle relaxat in tot golful. Nu exista niciun val. Abia apoi poti sa bei cafeaua de dimineata si sa citesti ceva stiri, legate desigur de evolutia Haiduk Split. Asta este al 2lea lucru pe care trebuie sa-l indeplinesti: sa fi fan Haiduk Split, altfel nu se poate. Dupa ce te-ai pus la punct cu stirile e timpul pentru a doua baie: pantofi de apa, neaparat si ochelarii de scuba. Sub oglinda apei te asteapta toate vietatile locale: arici de mare, castraveti, stele si multe, multe feluri de pesti pe care ii vei gasi, cu siguranta in meniul de pranz sau cina. Nu e viata grea? Acum vine greul: pranzul este un eveniment indoor. La peste 30 de grade in fiecare zi, parca singurul lucru care te imbie sa mai stai afara sunt konobele de pe marginea apei. Si ai de unde allege: the normal guys: sunt 2 – 4 terase la care poti sa mananci orice iti trece prin cap (mancare proaspata din zona) si the crazy old man la care poti sa mananci doar ce s-a prins in navod de dimineata, fix asa cum il gateste el si doar cu atitudinea potrivita fata de peste. E o poveste omul asta!

Sa termin cu descrierea lovisteanului perfect: dupa masa se face siesta pana la 5-6 cand parerile se impart in doua categorii: FKK sau inotul si baia de soare in fata cazarii 🙂  Ghiciti unde ne incadram?

Oricum pe drumul de intoarcere de la zona exclusivista, te opresti la o inghetata. Si inainte de cina, mai bagi o baie repede pana nu incep coiotii sa cante : “uuuuuuuuu”.

Si asta zi de zi. Nu e prea usor, nu-i asa?

Ma rog, am romantat omitand orele de pescuit si….cam atat.

De fapt ar mai fi o treaba dar la aia nu ma mai bag. Trebuie sa ai bicicleta. Sunt 3 km dintr-un capat in altul dar, fara bicicleta, nu prea esti lovistean. Mie una, nu-mi trebuie curand o bicicleta intre pranz si cina. Prima data cand am ajuns am zis sa fiu romantica: sa ma duc la tataiu’ cu pestele si sa cumpar o sticla de vin pentru cina, pe ascuns cat prietenul meu dormea. Ei bine, in 15 min eram inapoi in casa cu genunchiul pregatit de ceva cusaturi pe care le-am primit la 18 km distanta, in Orebic, drum pe care a trebuit sa-l facem dus-intors cu motorul pentru ca noi suntem aventurieri. Ma stie tot satul pentru ca asistenta de la spital este din Loviste si a fost o poveste de ma tin oamenii minte de acum 3 ani si pana azi.

Pe scurt: apa in 8 nuante de la albastru la verde, de vezi prin ea la adancimi notabile, oameni extrordinari de calzi care au fiecare o poveste interesanta, mancare bio delicioasa,  incarcare de baterii garantata, parca iti vine sa inveti croata sa te muti acolo 😉

Pont: la intrarea in centrul satului este cea mai mica biserica din lume, din 1885, incap vreo 15 persoane iar clopotul este foarte la indemana, poti sa tragi de sfoara oricand, doar sa ai grija sa nu fie lume in jur ca altfel trebuie sa dai de baut tuturor care se afla la bodega de langa. Si acolo incap mult mai mult de 15 oameni insetati. Pe cuvant de lovisteanca!