Acasă de Crăciun

Reading Time: 5 minutes

Ca întotdeauna, pe noi, Crăciunul ca de altfel orice altă sărbătoare ne găsește pe drum. Unii ar spune că e complicat și obositor dar eu aș spune că sunt bogată și n-aș vrea să îl sărbătoresc altfel.

Gândiți-va numai puțin! Avem trei sau patru brazi de Crăciun, în funcție de tura de colinde pe care o dăm în Ajun. Asta înseamnă de cules bomboane de trei sau patru ori. Plăcinte și sarmale nu mai povestesc.😎

Dar avem și de respectat câteva tradiții, nu că ar fi greu. Unele vin din Ardeal altele direct din București și cu câte un ocol de prin Moldova. Practic cam acoperim toată țara.

Tradiții românești de Crăciun.

Peștele, noul porc de sezon

Totul începe cu Noiembrie când, se lasă sec la cărniță. Glumesc, de fapt, nu. Fetele mele țin posturile de peste an și trebuie sa avem grijă la evenimente și sărbători să le includem și pe ele in meniu, așa cum trebuie. Practic orice drum din spre și în spre casă se oprește pe la piețe și pescării. Iar cea mai bună pescărie, de fapt păstrăvărie e Doripesco, în Brașov.

Adventul

Știu ca s-a trezit tot românul cu avalanșa de calendare de Advent de la diverși producători de dulciuri și jucării sau chiar cosmetice. Dar, sărbătoarea Adventului, în Transilvania este un lucru serios si cu tradiție îndelungată.  

În luna Decembrie, se împodobește o coronița de brad cu musai patru lumânări pentru a sărbători fiecare duminică până la Crăciun. La origine sunt trei lila și una roz care se va aprinde în cea de-a treia duminică. Vă spun, sunt așa de frumoase unele coronițe ca stau pe masa până în Aprilie. Nu la noi, desigur! (nu eu am atras atenția că vine Paștele)

Îngerul sau Moș Crăciun

Amândoi aduc cadourile. Amândoi te găsesc oriunde ai fi. Și pe oriunde ai umbla. Dar depinde de zona în care te afli sau de spiritul de inventivitate de care dai dovada. Și îmi pare că oamenii din Transilvania sunt mai bogați un pic, la acest capitol. De ce? Pentru ca dacă Moș Crăciun riscă să fie descoperit oricând, Îngerul n-are niciodată această problemă.

Sfat pentru urgențe: dacă se întâmplă să fie descoperit Moșu, spunem că a fost trimis de Înger și că la anul o să vină alt Moș Crăciun mai serios și mai pufos. Să mai ținem un pic magia în aer!

Colindatul

Mergem cu Steaua

Din ajunul Crăciunului, peste tot, în țară se merge cu Steaua. De la Iași la Hunedoara și în jos, spre Târgoviște, Steaua sus răsare, strălucește și lumii vestește. Parcă aud deja grupurile de colindători.

Capra

Știți grupul de băieți care bat toba și înconjoară unul bine costumat zis “Capra”?! Doamne ce harmalaie. Iar Feri, n-are unde să se ascundă! Bum-bum la ferestre și sub masa și în dormitor. Scapă doar în bucătărie. Dar asta înseamnă și bonus de piftie pentru patrupezi. Pentru cumințenie, lângă brad. 😁

Dar cum se numește Capra în diferitele zone ale țării? Stați așa: brezaia în Muntenia și Oltenia (auzită și certificată), țurca în Ardeal sau boriță în unele părți ale Transilvaniei.

Colindători la casa omului

Primii care vin să trezească gazdele în dimineața de Ajun sunt copii. Mici și zgribuliți dar, după primele case, nu-i mai oprești. Se alimentează cu ce primesc în dar (mult zahăr) și o țin așa până la apus. Direct din zorile dalbe, nu florile dalbe!

Iar în Ardeal primii care intra în casă sunt băieții și fetele vin separat, pentru că, se zice, așa ai parte de noroc.

De “Bureți pe pereți!” ați auzit? E urarea pentru cei care nu deschid colindătorilor.🤣 Ho-ho-ho!

Prin toată țara se colindă ba în cete de băieți, feciori sau bărbați în toată firea care joacă capra, cântă Steaua sau fac pe Irozii.

Iar toate acestea, se sfârșesc la o felie de cozonac sau colac alături de un pahar cu vin. Pentru adulți, la ceata de băiețandrii ajung merele și covrigii. Sau bomboanele de ciocolata în zilele noastre. Iar cum în orașe, lumea a mai pierdut din tradiții dar și din timp, indiferent de vârsta colindătorilor, aceștia vor primi bani în loc de tradiționalele mere sau colaci. Oricum nu e totul pierdut, că doar pot alege să-și cumpere apoi zurgălăi, cadouri de Crăciun sau cozonac de la patiserii (poate chiar covrigi de Buzău).

Superstiții adunate

În afară de colindat casele și jucat avem și o listă de “ce nu e bine să faci de Crăciun”, din auzite:

🍗 În Bucovina nu se pune carne de pasare pe masa începând de la Crăciun și până de Anul Nou. Ca să fie spor în casă.

🧵 În Dobrogea se legau picioarele mesei cu lanțuri să se țină răul departe de casă.

🔥🔥 În Banat, nu se stinge focul în noaptea de Ajun.

✨ În Moldova, din Ajun se întinde masa și este lăsată așa până a doua zi, de Crăciun, tot pentru belșug.

🧶 În Maramureș, se leagă pomii fructiferi cu paie, să fie roditori în anul ce vine.

🌊 În Argeș se arunca paie în foc și se stropesc casele și grădinile cu apa norocului.

Iar peste tot, în țară, se știe că nu-i bine să speli sau să maturi dar nici să nu lași gunoiul în casă peste noapte.

Indiferent unde vă aflați sau unde vreți să petreceți sărbătorile Crăciunului, întindeți masa, adunați-vă prietenii și familia și bucurați-vă de sarmale, cozonaci și tradiții de demult.

Sărbători fericite!

(Visited 50 times, 1 visits today)