Lacul Snagov: compendiu de distracție si biologie la o aruncătura de bat de București

Reading Time: 3 minutes

Recunosc ca titlul m-a luat si pe mine prin surprindere. Dar nu e de loc departe de adevăr. Uite nu mai departe de weekendul trecut am surprins in ultima ieșire pe apa anul acesta lotuși indieni, nuferi albi, câteva specii de zburătoare: cufundar si 2 tipuri de rate sălbatice. Si câteva specii de plimbăreți pe apa: noi, in croaziera pe canale, câțiva care se dădeau cu schiurile pe apa, caiaciști si desigur, nelipsiții pescari.

Practic, ușor de ajuns si cu o varietate destul de bogata de activități, zona lacului Snagov este super primitoare pentru bucureșteanul obișnuit care prefera o deplasare minima dar suficient de lunga cat sa simtă ca a trecut de Corbeanca-Balotești.

Tehnic, de când a apărut Therme, zona Otopeni a devenit aproape București. De acord?

Întorcându-mă la Snagov: daca nu știi de unde sa o apuci cel mai bine începi cu o cafea buna sau ceva de ronțăiala la Hotel Dolce Vita sau El Capitan. Amândouă oferă atât spațiu de recreere pe pontoanele amenajate cu restaurant si bar cat si servicii de închiriere bărci pentru plimbări, pescuit sau pentru cei mai sportivi: wakeboard, paddle boards si skiuri de apa. Alături este deschis Hanul Vlăsiei unde poți găsi locuri de cazare suficiente pana si pentru un team building. Alte locuri de cazare se găsesc pe malul opus al lacului, la Club Astoria sau Club Snagov.

Dar recomandarea mea este sa rămâneți pe malul din nord vest, intrarea dinspre DN1 spre El Capitan. Astfel ai acces si de pe lac cat si de pe uscat către Mânăstirea Snagov de pe insula. Legende si povesti atât despre Mânăstirea Snagov cat si despre Palatul Snagov puteți afla, înafara de online, si de la localnici – sunt mult mai spumoase cele din urma, poate si datorita limbajului.

In concluzie: la 30 minute de aeroportul Băneasa, poți sa te răsfeți cu mâncare foarte buna la El Capitan, sa faci o plimbare pe canale cu caiacul sau barca, daca vrei sa te antrenezi in pescuit sportiv sau sa iți faci un album foto foarte diversificat.

Iar mie îmi place pentru ca am norocul sa-i mai pot spune si „Acasă”.

(Visited 275 times, 1 visits today)