Înaintea urșilor prin Tinovul Mohoș

Prima zi de toamnă m-a îndemnat să ies din casă mai ceva decât toată vara. Am vrut să văd de toate: apă, soare, pădure, munte, să fac și un traseu. Parcă mă trăgea ceva în sus. Așa am ajuns la Tinovul Mohoș.

De fapt plecasem doar cu ideea de a vedea Barajul Zetea doar că peisajele din Harghita sunt atât de frumoase încât e greu să nu urmezi drumul. Așa că am făcut instant un plan de a vedea cât mai multe lacuri toamna asta. Iar cel mai aproape era Sfânta Ana.

Zis și făcut, în doua ore șerpuiam pe drumul de urcare din Tușnad către Balvanyos. Pădurea e minunată la sfârșitul verii, când soarele încă are forța de a te împinge către umbra răcoroasă. Așa că m-am pregătit pentru orice, inclusiv de umblat pe trasee, cu rucsacul în spate.

Ajunsa în luminiș, am lăsat mașina în parcarea amenajată de sus și am pornit pe cărare, să mă satur de miros de brad și să-mi aud doar pașii prin pădure.

Lacul e superb, ca de obicei dar cu o culoare stranie. Și nu din cauza toamnei. Dar vă spun mai multe altă dată, despre Sfânta Ana.

După o oră și jumătate de admirat lacul, pe toate părțile, am luat urma semnului alb-albastru și am urcat către Tinovul Mohoș. Nu este mult de mers și prefer oricând sa mă lipesc de seva pinului sau să mă sperii de o șopârlă pe cărare decât sa iau asfaltul la picior.

Intrarea în Tinov se face la fiecare 15 minute trecute de fix. În fața podețului, aștepta ghidul Miși. Este un tip extraordinar de pasionat și de bine documentat. Mulțumită lui chiar am reușit sa rețin toate denumirile plantelor și istoria formarii Tinovului Mohoș.

Fratele mai mare al Lacului Sfânta Ana

Practic, sub turbărie, stratul de turba întins pe cele 80 de hectare, timp de 30.000 de ani, se afla un lac.

Nu exista sol, propriu zis ci un strat de turbă sedimentat, ajuns la o adâncime de până la 20 de metri. Iar potecile sunt construite pe zonele mai sigure descoperite de ursi. Chiar așa! Am și întrebat dacă este o glumă dar Miși a zis că el nu glumește de fel. Și ca ar fi bine să nu ne abatem de la potecă sub nicio forma.

In Tinov, temperatura este mai scăzută decât în restul teritoriului iar asta ajută la creșterea plantelor și a copacilor întrucât apa de sub turbă nu are nutrienți. Totul trăiește aici din rezervele de ploaie, zăpadă și rouă. Uimitor, nu-i așa?

De ce spuneam că lacul este fratele mai mare al Lacului Sfânta Ana? Pentru că, inițial, în locul Tinovului de astăzi, în urma cu 50.000 de ani, aici era un alt crater vulcanic. Așa este. Au fost două cratere, surori. Iar primul, care s-a oprit din erupt, a fost acoperit cu apă. Mai apoi, la ultima eruptive a Vulcanului Ciomatu, tot lacul a fost acoperit de cenușă și s-a format un mediu propice pentru creșterea mușchiului.

Lacurile din Tinovul Mohoș

În prezent, din imensul lac, care era de 4 ori mai mare ca Sfânta Ana, mai exista 17 ochiuri de apă neacoperite de vegetație. Pentru că vegetație este din plin. Pini, mesteceni chiar și flori. Și desigur, preferatele urșilor, afinele și merișoarele.

Dar cele mai interesante sunt plantele speciale. Sunt plante de leac, cum ar fi un soi de afin necomestibil dar care se utilizează în farmacie. Sunt plante otrăvitoare, cum ar fi un fel de rozmarin. Și florile insectivore, cunoscute ca și plante carnivore.

Papă doar insecte dar tot nu sunt de folosit pe post de aparate antițânțari.

Potecile duc doar spre două ochiuri de apă neagră ca noaptea. În rest, traseele, nu sunt încă organizate pentru a ajunge și la celelalte 15. Dar nici de aventurat prea mult nu se poate, întrucât, ursii, nu sunt gazde primitoare la cină și nici la micul dejun, de altfel.

Plimbarea durează cam o oră, în general, iar dacă ajungeți la ultima tură, ca mine, chiar se scurtează pentru că e ora de cină. Și… știți cine vine la cină.

Așa că, în jur de șapte seara, m-am retras pe drum spre casă cu un card plin cu poze și încălțămintea prăfuita.

A fost un început de septembrie minunat!