O singura după-amiază in Alba Iulia

A fost cea mai bogata experiență de după-amiază. Am avut la dispoziție 4 ore sa vizitez Alba Iulia si am ales sa vizitez Cetatea Alba Carolina.

Pornesc la pas, pe străduțele pietruite ale cetății, fiind din ce in ce mai mulțumita de mine ca am ales o zi din mijlocul săptămânii pentru plimbare. Încă nu este sezon de vacanta si simt cum m-a lovit norocul: pot sa fac vizita in ritmul meu, fără înghesuiala.

Catedrala Incoronarii

Zâmbesc la ideea ca as putea sa fiu singura in imensitatea cetății, sa pot admira fiecare colțișor, fiecare statuie. Practic am zăbovit mai mult de 5 minute la busturile regale de la intrarea in Catedrala ortodoxa. Si chiar mi-am văzut visul cu ochii, la un moment dat, plimbându-mă in interiorul catedralei, admirând picturile, am rămas singura. O clipa doar.

Pe măsura ce mă îndreptam spre ieșirea din grădinile catedralei, auzeam larma crescânda din exteriorul zidurilor. Habar n-aveam ca liniștea dinaintea furtunii s-a topit deja. Tan-tan-taaaaan: Școala Altfel!

Cetatea Alba Carolina

Pe măsura ce se scurgeau valuri învolburate de elevi pe la poarta cetății, am luat-o ușurel la pas, din ce in ce mai repede, către interiorul Albei Carolina. Chiar am fugit pe lângă catedrala Sfântul Mihail, cu gândul s-o vizitez la ieșire.

Alba
Catedrala Sf Mihail

Tot având senzația ca sunt urmărita si ca șansele de a face cetății 2581 de poze fără oameni in cadru tind către zero, m-am trezit deja in mijlocul poligonului. Muzeele mă înconjoară dar știu ca vor fi luate cu asalt. Si acum? Am apucat drumul porților lăsând pe data viitoare vizita muzeelor.

Alba
Muzeele

Calea Porților

Am reușit! Nu știu cum dar, am reușit sa parcurg drumul in zig-zag. Fugind de marea de școlari haotici, am privit in urma mea spre poarta a IV-a care de fapt a fost si prima si ultima vizitata. Prima pentru ca este inevitabil sa nu-ti atragă privirea in timp ce încerci sa te decizi care dintre cele doua catedrale sa le vizitezi mai întâi. Cea din dreapta porții sau cea din stânga?

Oricum, fie ca intri sau pleci, prin ultima poarta istorica trebuie sa treci pentru a ajunge la Platou Romanilor.

După cum ziceam, mi-am continuat refugierea prin cea de-a treia poarta, si cea mai frumoasa, după mine. Este realizata in stil baroc, cu trei intrări. Aduce cu un arc de triumf dar este mult mai mult. Totodată, reprezintă intrarea propriu zisa in fort.

Trecând prin poarta, drept in fata, la buza colinei, se înfățișează Obeliscul lui Horea, Cloșca si Crișan. Monumentul are 28 m înălțime iar statuia Victoriei de la baza, îmi aduce a iz comunist. Si totuși, cu iz sau fără iz, monumentul pare sa fie căutat de cuplurile proaspăt căsătorite sau cântăreții de muzica populara pentru fotografiile de nunta sau videoclipuri. Chiar am stat la coada pentru a admira priveliștea.

Cum am prins a cobori înspre oraș, am trecut de poarta a doua, pe o panta lunga cat o zi de post, pe la prânz, in soare. De fapt chiar căutam ceva, un bancomat, sau cel mai apropiat loc din care sa pot achiziționa o apa. Atâta alergătura m-a însetat teribil. Deși, cu coada ochiului, am văzut o terasa, pe lângă zidurile porții trei.

Pana am decis ca nu găsesc bancomat, am căscat gura la mini Arcul de Triumf ce reprezintă prima poarta. Deosebita, la fel ca poarta trei, pare sa reprezinte granița intre trecut si prezent.

Șanțurile

Urcarea, înapoi către cetate m-a făcut sa-mi calculez rezerva de energie necesara pana la terasa. Intre timp, căutându-mi telefonul prin geanta am descoperit un energy bar. Atât de bucuroasa am fost încât, ronțăind la baton am trecut pe lângă terasa, fiind atrasa de bazinul cu pești colorați de la baza zidului. Attention span? 2 secunde.

Coborând către pești, a început sa se desfășoare drumul către grădinile amenajate din loc in loc, la baza bastioanele  cetății. Hm, am zis, cat poate sa-mi ia o plimbare prin grădinii? O ora si jumătate in pas alert. Fără căluți, fără schimbare de garda si fără vreo oprire la nenumăratele terase si puburi din bastioane. Parca eram un cățel la dresaj. Cu gândul la recompensa mai băgam încă un coridor de pași.

In sfârșit, șapte bastioane mai târziu, am ajuns si la bazinul cu pești. Distracție mare, zeci de crapi japonezi de toate culorile si dimensiunile așteptau masa de seara. Si aici s-a întâmplat.

Inginerul

Bucuria peștilor, de fapt nu ava nicio legătura cu vizita mea ci cu sosirea inginerului. Un domn, in etate, trecut prin multe, umblat prin si mai multe locuri, aduce peștilor cina de ani de zile, vara sau iarna. Conform programului sau, bine stabilit, inginerul se plimba, zilnic, de doua ori, cate 2 ore prin cetate. Nu atât pentru pești cat si pentru sănătatea dansului.

Mi-a recomandat plimbarea ce stil de viață si m-a plimbat prin toata istoria cetății, sistematic, întocmai ca un inginer. Am parcurs ultima parte din plimbare împreună,  vizitând si mica biserica din lemn adusa din Munții Apuseni.

Ne-am despărțit pe podul de la intrare, mulțumindu-ne reciproc pentru companie sub privirile capetelor încoronate, ale Reginei Maria si a Regelui Ferdinand.

Alba
Regina Maria

Uitându-mă la ceas, m-am îndreptat către mașina parcata lângă facultatea de teologie, unde am găsit loc de parcare. Adevărată minune! In 4 ore de popas in Alba Iulia am văzut cetatea, am învățat ceva istorie, am vizitat catedralele, bastioanele, șanțurile, peștii si mi-am făcut un prieten nou.

Dar am rămas datoare cu atat de multe… Alba, mă voi întoarce!