Intrarea Castelului Bethlen din Cris in circuitul turistc aproape de realizare

Pe drum către Danes, ne ținem promisiunea de a descoperi cat mai multe castele din Romania, anul acesta. Am plecat sa descoperim Caselul Bethlen si istoriile sale. M-am documentat online, normal, dar nu mă așteptam sa mă impresioneze atât de tare povestea.

Sa încep cu începutul, am plecat cu gândul ca o sa fie aglomerat, ca sa ne înarmam cu răbdare si ca avem de stat la coada pentru vizită. Da, bine NU. Nicio coada. Nici măcar poarta deschisa si am crezut ca singurul care o sa ne vadă e măgarul care se ivea din anexa.

Treaba e simpla: la poarta ai sonerie sau număr de telefon la care sa suni si odată apelat apare “custodele”. Custode la Castelul Bethlen pe Cris, este nimeni altul decât șeful restaurator. De la care am aflat ca la finele lui 2018, parte din Castel va putea fi locuit in regim turistic. Mulțumită eforturilor de strângere a fondurilor organizate de Asociația  „Pro Castrum Bethlen” Egyesület.

Cea mai buna veste din anii 40 si pana in ziua de astăzi: gloria ii va fi restaurata Castelului Bethlen de lângă Sighișoara începând cu anul 2018 si continuând cu renovarea si restaurarea cramelor si a sălilor de bal in următorii 3-4 ani.

Istoria pe scurt: pe la jumatatea secolului 15 se atesta proveniența si apartenenta moșiei si domeniului Bethlen din Cris, împreuna cu bijuteria gotico-renascentista transilvăneana. Datorita poziției avantajoase, Castelul s-a păstrat intact vreme de secole la rând.

Pana in Martie 1948 când au decis comuniștii ca super cool sa naționalizezi baritai Castelul si ca daca nu a fost „răpus” de vremuri e perfect s-o facă ei. Practic au dezvelit pana la cărămidă tot castelul si au carat cu ei tot ce au putut: mobilier, tapiserii, ceramica, cristaluri, argintărie, cărți si așa mai departe. Iar când nu au mai încăput in camioane, le-au dat foc in curtea castelului.

Iar din 77 si undeva in 90 s-au făcut câteva încercări timide de restaurare dar se fura ca-n codru si s-a renunțat, castelul rămânând in paragina pana la succesul revendicării in 2007.

Cu alte cuvinte, statul roman, in forma lui din anii 40-50 s-a „mulțumit” cu bunurile Castelului Bethlen iar când a fost vorba sa-l reînvie si sa-si plătească datoria către urmașii deținătorilor de drept, l-au „aruncat” ca pe o mânușa folosita.

Așa de revoltata nu m-am mai simțit de la povestirea naționalizării bunurilor strămoșilor mei. Si a degradării lor ca persoane. Orice sistem totalitarist așa zis socialist a fost si este o tragedie. De la naziști, la comunism.

Dar speranța rămâne ca pana la urma sa ajungă cat mai mulți oameni sa ii afle istoria, sa viziteze nu doar Castelul Bethlen ci cat mai multe astfel de castele din Romania care sunt, din păcate, in aceeași situație. Si astfel, taxele de vizitare sa ajute la restaurarea gloriei lor trecute. Cat de cat.

Sper ca fiecare din ele sa devina destinații culturale, locuri de manifestări artistice sau, pe cat posibil reședințe pentru turiștii pasionați de istorie si arhitectura. Atelierele de fotografie, pictura si arte care se organizează chiar si la Bethlen sunt pași mici dar fermi in revitalizarea lor.

Mi-as dori sa avem si in Romania un proiect ca cel al asociației „Adopthe un Chateau”, prin care persoane din toata lumea sa contribuie la salvarea cetăților si castelelor care sunt in situații triste.

In acest sens, va recomand sa urmăriți activitatea asociației ARCHE,  si alt proiect pe care-l urmăresc cu atenție este mișcarea Castle Break.

De abia aștept sa vad ce au pregătit pentru 2018.