Condimente, sclavi si peisaje rupte din Rai
1 ianuarie ne-a găsit in avion. Destinația: Doha, Qatar. Pentru destinația finala, Zanzibar, am mai așteptat 24h. Am ales sa stăm o noapte in tranzit in Doha atât din rațiuni financiare (era la jumătate de preț biletul de avion daca alegeam varianta cu tranzit) cat si din dorința de a vizita Doha. Mă așteptam sa găsesc o metropola cosmopolita.. Ei bine, am fost dezamăgita. Doha este încă un oraș cu mentalități învechite si, in ciuda eforturilor de promovare, arata in mare ca un șantier in aer liber: zgârie nori, macarale, praf si muuuulta lumina care sa mascheze totul.
Am ajuns in Zanzibar pe la apus, exact la momentul potrivit ca sa rămânem cu gura căscata de frumusețea acestui loc. Ne-am cuibusit la Season’s Lodge, pe Pongwe Beach, un resort cu bungalow-uri individuale care ne-a tăiat răsuflarea. Exact așa îmi imaginez ca trebuie sa fi arătat căsuța in care Hemingway a scris Bătrânul si marea.
Seara, valurile loveau malul si animalele sălbatice urlau isteric. Trebuie sa recunosc ca mi-a fost greu sa dorm câteva nopți dar a meritat. Zanzibar e un loc al contrastelor: cele mai frumoase peisaje, oameni blânzi, chiar naivi as spune si sărăcia lucie care te izbește. Puținul pe care il au, puținul de care au nevoie ca sa fie fericiți te uimește.
Si la prima vizita in orașul vechi, iți dai seama ca istoria lor violenta este încă parte din conștiința naționala. Sunt fii de sclavi, sunt fii ai durerii…
Resortul organiza excursii la cerere dar noi am preferat sa închiriem o mașina cu șofer si sa vizitam pe cont propriu. Nu este recomandat sa închiriați mașină in Zanzibar din cauza infrastructurii deficitare, a lipsei de semne de circulație si a “regulilor” de circulație stabilite de ei.
Prima noastră zi de plimbare a fost fructificata total. Prima oprire: Jozani Forest Reservation unde am văzut maimuțele Red Columbus si am făcut o plimbare prin parcul – jungla, cu vegetatie specifica insulei. Apoi am fost direct in Paje, unde am văzut mai mulți kite-isti decât pe orice plaja din Europa. Paje este locul hipsteresc de pe insula, cu baruri si cluburi. Noi ne-am mulțumit cu o plimbare pe plaja caci venise refluxul ceea ce ne-a permis sa ne plimbam departe in larg. In Zanzibar, in perioada in care am fost noi, fluxul si refluxul aveau un ciclu de aproximativ 6 ore fiecare: 6 ore dispărea oceanul si se întorcea după alte 6 ore. Este foarte impresionant si poti vedea pești, steluțe de mare, tot soiul de vietăți ce rămân blocate in mici ochiuri de apa pana la întoarcerea apei.
După plimbare, am fost la restaurantul – vedeta al insulei, The Rock: o cocioaba in mijlocul oceanului. Dar ca sa ne bucuram de un pahar de vin aici, am făcut rezervare încă din august! Așa de solicitat este. Nu ne-a dezamăgit: priveliștea de vis, mâncarea foarte buna iar locul in sine are un farmec aparte.
A doua zi am mers la o ferma de condimente si am vizitat Stone Town, centrul vechi al insulei. Zanzibar este denumita si Insula Mirodeniilor pentru ca aici se găsesc toate condimentele de pe planeta, la un loc.
Zanzibarezii s-au organizat in mici “ferme” unde au plantat condimente cu scopul de a le arata turiștilor pentru 10 dolari biletul. Este un mod grozav de a vedea toate condimentele la un loc si de a ti se explica cum le cultiva, cum așteaptă 6 luni sa se deschidă păstaia de vanilie sau cat de greu este sa reușești sa prinzi o noua planta de cacao. Personal pe mine m-a impresionat sa vad cum creste piperul. In imaginația mea, piperul creștea într-o tufa. Ei bine, este de fapt o planta agățătoare, chiar parazit, ca iedera.
Stone Town este un loc trist, care m-a marcat. Știam ca Zanzibar a fost un nod al sclaviei dar impactul vizual este departe de orice informație pe care o citești într-o carte de istorie. Am văzut vechea piața de vânzare a sclavilor, locul unde ii aduceau după ce ii furau sau ii sechestrau de pe continentul african sau chiar aici, de pe insula. Țineau sute de oameni înghesuiți in niște încăperi minuscule, in care erau legați cu lanțuri. Când venea fluxul si se ridica nivelul apei practic erau lăsați la voia sortii. Cei care supraviețuiau zilelor de carcera erau considerați puternici si buni de vânzare așadar ii scoteau in piața si începea licitația. Oamenii albi ii ciupeau, le verificau dinții, ii analizau ca pe vite si ii luau pe plantațiile lor.
M-a șocat sa aflu ca sclavia a fost eradicata in Zanzibar in anii ‘70! Va puteți imagina? Vorbim totuși de doar 40+ ani de libertate. Chiar daca oficial sclavia a fost considerata ilegala in 1890, asta nu i-a oprit sa continue traficul.
După aceasta vizita, am plecat la plimbare prin oraș, am văzut piața de fructe si legume, piața de peste încărcata de mirosuri îngrozitoare J, portul si fortul portughez care a avut menirea sa ii apere de pirati. Am mai făcut o oprire la primul hotel de pe insula, unde am savurat o bere Kilimanjaro si apoi pe drumul de întoarcere am găsit câteva magazinașe. Am vrut sa iau un tricou souvenir si a început negocierea. O fata cam de vârsta mea, care râdea intra-una si îmi spunea ca sunt frumoasa încerca sa-mi dea tricoul la preț de Tommy Hilfiger. L-am luat cu 15 dolari pana la urma, gândindu-mă in primul rând cat de mult înseamnă banii aceia pentru “prietena mea de suflet” cum m-a numit (un zanzibarez câștiga in medie 50 dolari/luna).
Deși au așa de puțin, zanzibarezii sunt mult mai fericiți decât mulți dintre noi.
Iar insula … este pur si simplu superba.
Merita un loc pe lista voastră de călătorie!