E vreme buna pentru Split!

“Sa nu te întorci niciodată intr-un loc in care ai fost fericit” Agatha Christie.

Cine mă cunoaște cu adevărat știe ca sunt un mare fan al Agathei Christie. Am studiat scrierile si viața acestei “doamne a crimei” aproape din scoarța in scoarța si încă mă bucur sa găsesc sau sa primesc lucrări scrise de ea, in orice ediție sau limba.

Dar așa îmi place sa contrazic, cum nu s-a mai văzut.

Drept pentru care, reușesc sa mă reîntorc in diferite locuri prin care am mai fost, tocmai datorita sentimentelor frumoase pe care mi le-au oferit. Iar Croația este unul din acele locuri.

Dupa ce am încărcat bateriile in Loviste am început sa exploram, pentru ca sunt convinsa ca superstiția Agathei poate fi dizolvata adăugând cate un pic de “nou”. Si am făcut primul pas spre Split.

Split are un început interesant si o istorie îndelungata de dominație Venețiana, fiind orașul care a început sa se dezvolte de la palatul Împăratul Diocletian, in ciuda existentei in apropiere a vechii cetăți antice Solin, de la anii 300 încoace. Va dați seama ca este o bijuterie Dalmata a zilelor noastre.

Din cauza unor neînțelegeri de natura lingvistica, nu am reușit sa transmitem prietenei mele Nina faptul ca ne doream sa stăm in centrul orașului iar ea ne pregătise apartamentul ei din Solin. Dar am promis ca mai învăț putina croata pana data viitoare si mai mult ca sigur ca e rost de alta excursie.

Datorita acestei neînțelegeri, am găsit cel mai cochet apartament din Centrul Vechi al Splitului, la 5 minute de mers pe jos de Catedrala cu turn si de Palatul imperial, la 2 minute de teatru si tot atât de strada principala a centrului, ce coboară spre port.

Aici l-am cunoscut pe Charlie, motanul. Si-a primit numele nu de la asocierea cu vreun mare actor ci de la săpunul de vase. Pentru ca lăsa foarte mult par si își baga labele in mâncare reușind sa facă ceva mizerie prin curte. Dar si cum păzea el ușa de la intrare pana ne întorceam de la Pub-ul din colt..

După câteva ore de canicula in care ne-am retras prin palat, am întâlnit-o pe Nina, care ne-a dus la locul ei de pierzanie, la doi pași de statuia impunătoare a lui Gregorius. By te way, cică daca il mângâi pe Gregorius pe degetul mare de la picior (shiny) ti se împlinește o dorința. Așa e!

Am petrecut câteva ore minunate alături de ea si de noul nostru prieten, barmanul, timp in care am dezbătut starea nației in special in legătura cu focurile ce arseseră cu 2 zile înainte in jurul orașului. In timp ce povesteam, tot așteptam sa înceapă furtuna care se făcea simțita cu tunete, fulgere si vânt puternic dar nu ne-am dat duși spre casa pana ce Nina ne-a anunțat ca pornise un incendiu de vegetație, de data acesta in Solin, in apropierea casei ei. Noroc cu ploaia ce a urmat.

Ca sa spălam puțin emoțiile din ajun, ne-am îndreptat spre Krka, pentru a bifa de pe lista încă un parc național, pe lângă Plitvice de acum 2 ani.

Sunt comparabile cele doua. Dar Plitvice, in opinia mea, bate de departe Krka, unde este muuult mai spectaculos, si la o altitudine ceva mai ridicata.

Pentru a explora parcul exista mai multe posibilități: cu autocarul, cu barca sau pe jos. Ghiciți ce am ales noi? Dap, pe jos ca sa facem cel mai frumos picior. Si sa gâfâim, si sa transpiram si sa ne dorim cu cerul si pământul sa ajungem la locul de baie.

Si am ajuns la locul de baie: OMFG, in nici un caz. Știți Sovata? Bănuiesc ca da, sau măcar ați văzut ceva poze sau auzit povesti. Iată locul de scăldat, Krka:

Ei bine, ne-am păstrat pentru o baie in mare la Rogoznica, un ochi de zen intre Split si Sibenik, acolo unde prietena noastră Nina, își petrece serile pe ponton, in fata casei, alături de o vorba buna si un pahar de Dingac.

Promit solemn ca am sa încalc directiva Agathei si am sa mă întorc la Nina, in Rogoznica, cu prima ocazie.

Am auzit ca Septembrie e cea mai buna perioada pentru coasta Dalmatiei. Mă duc sa dau un telefon, va pup!